Femeie

Miruna mergea ganditoare pe strada. Nu vedea nimic in jurul ei. Din cand in cand se mai ciocnea de cate un necunoscut si abia atunci tresarea si devenea atenta la trecatori si la agitatia de pe strada.

Tocmai o lasase pe fiica ei de 4ani la o petrecere pentru copii, asa ca avea 3  ore doar pentru ea. Ce bine suna. 3 ore intregi sa faca ce vrea. Sotul ei era la munca si cu siguranta va veni tarziu si astazi asa ca va lua cina doar cu cea mica. Se intampla foarte des in ultima vreme. Dar nu o mai deranja. La inceput se supara si facea pe bosumflata. Ca o fetita mica si alintata care pune botic si nu mai vorbeste cu cel care a suparat-o. Si functiona. Sotul isi cerea iertare si cauta sa o impace. Ii aducea flori si diverse cadouri. Apoi ea s-a obisnuit ca el sa intarzie. Nu mai facea pe suparata. Nici el nu mai cauta sa o impace.

Ea isi iubea sotul. Asa spunea oricui vroia sa o asculte. Numai lui nu i-o spunea dintr-un orgoliu prostesc. A realizat ea candva ca el nu a mai rostit cuvintele te iubesc de foarte mult timp.In loc sa ii spuna ca tanjeste dupa ele s-a incapatanat sa nu le mai rosteasca nici ea.

In ochii celorlalti pareau cuplul perfect.

Din seara  in care au fost la o petrecere cu gasca si a dansat cu celalalt barbat, ceva s-a intamplat in mintea ei. Mainile si corpurile lor s-au atins pentru cateva minute cat a durat melodia. Nu a fost nimic nepotrivit si totusi din momentul ala ea inceput sa se gandeasca non stop la celalalt. In mintea ei se desfasurau o multime de scenarii in care ei doi se intalnesc cu diverse ocazii, stau de vorba, danseaza din nou, fac dragoste.

Visa cu ochii deschisi cand o ducea pe cea mica la gradi, cand era la munca, cand era cu sotul ei.Doar din cand in cand atunci cand isi dadea seama ca gandurile ei sunt tot la celalalt, rosea usor ca o adolescenta rusinata.

Se amagea singura ca asta nu inseamna ca isi inseala sotul, ca nu conteaza, ca nu are importanta. Ca in realitate nu s-a intamplat nimic, e doar o fantezie.

 

Roberta conducea grabita fiindca era in intarziere. Ea, punctualitatea intruchipata acum va intarzia.Calca si mai tare acceleratia cu pantofii ei noi. Tocul subtire se infipse in podea. Azi nimic nu a mers cum vroia ea. S-a trezit de dimineata cu o durere puternica de cap si cu o senzatie de greutate in stomac.Si-a baut cafeaua si parea ca se simte mai bine, asa ca a plecat la munca.Dar nu a fost in stare sa se concentreze deloc.

La munca colegii o asteptau cu tort si sampanie. Surpriza de ziua ei,doar 30 de ani e o varsta speciala. S-a prefacut incantata si s-a lasat imbratisata de toti. I-au urat ca anul asta sa fie cu noroc, sa-si gaseasca si ea alesul si sa se aseze la casa ei.

A inghitit in sec, dar pe chipul machiat impecabil a afisat un zambet misterios. La cati barbati roiau in jurul ei, ai fi zis ca e imposibil ca femeia asta frumoasa sa nu aiba noroc.

Ii placea sa fie in centrul atentiei, ii placeau privirile care se atinteau asupra ei cand traversa o incapere unduindu-si soldurile, ii placea sa vada barbatii ciorchine in jurul ei la petreceri.Si totusi nu-si pierdea niciodata capul. Ii alegea cu atentie.Intotdeauna mai maturi decat ea. Intotdeauna manierati, culti si rafinati. Cauta barbati care emana masculinitate si putere.

Cu toate ca a avut in viata ei cativa asemenea barbati, pe nici unul dintre ei nu l-a lasat sa ii atinga inima. Ii placea compania lor, discutiile cu ei, chiar si noptile de dragoste, dar ceva se bloca in ea. O bucatica din ea ramanea ascunsa si nu reusea sa iasa la suprafata.

Dar noaptea trecuta a fost altfel. Si saptamana trecuta si acum doua saptamani.Si tot asa de cateva luni bune.  Toate noptile cu Mihai au fost altfel.In fata lui si-a dezgolit nu doar trupul ci si sufletul. Se simtea ca un copil iubit si alintat. In sfarsit era fericita. O fericire amestecata cu teama si vina.

Frana in fata semaforului care s-a facut rosu.Inchise pentru o secunda ochii si ii reveni in nari amintirea parfumului lui.Inca isi mai amintea caldura imbratisarii lui.

Redeschise apoi ochii si privirea ii cazu pe geanta ei aruncata neglijent pe scaunul din dreapta, din care se vedea un test de sarcina.

 

Elena se aseza la masuta rotunda din cafeneaua ei preferata si isi impreuna mainile cu manichiura perfecta, asteptand. Ii placea foarte mult sa isi bea cafeaua acolo. Era unul dintre putinele lucruri care ii mai faceau placere.

O suvita satena ii cazu pe chipul  inca frumos.Cele 2 sarcini isi lasasera insa amprenta pe corpul ei.Elenei insa nu-i pasa. Isi iubea enorm de mult copiii. Pentru ei traia.

Din momentul in care a devenit mama, ceva s-a schimbat in ea.Toate lucrurile care  inainte ii placeau si o faceau fericita au inceput sa se estompeze pana cand au disparut. A renuntat la job pentru ca nu suporta sa fie departe de fiul ei. Nu suporta gandul ca altcineva ar putea sa stea cu el si sa il ingrijeasca cat ea ar fi la munca.

Sotul ei a inteles-o si a sustinut-o. Era mandru de sotia lui frumoasa care se sacrifica pentru fiul lor.A aparut si cel de-al doilea baiat.Ea s-a afundat si mai mult in noul ei job de mamica cu norma intreaga. Era toata ziua cu baietii. Le gatea, ii spala , iesea cu ei in parc la joaca, dormea cu ei. Patul lor conjugal a devenit cam neincapator pentru toti patru asa ca el s-a retras intr-o alta camera.Ea nici nu a bagat de seama.

A realizat tarziu, cand baietii au mai crescut  si nu mai aveau nevoie de ea non stop. A incercat sa isi ocupe timpul cu ceva, dar nu o multumea nimic. Statutul de casnica o durea.

A cautat sa se apropie din nou de sotul ei, dar el era distant si rece.Dupa alte cateva incercari s-a resemnat.

Pentru a-si ocupa timpul cu ceva a infiintat un club de carte si a mai cunoscut oameni noi cu care se intalnea saptamanal.

Elena  isi indrepta privirea spre usa si le vazu pe Miruna si Roberta  intrand impreuna. Se intalnisera in fata cafenelei.Cele 3 femei se imbratisara cu drag, ca niste prietene vechi.

– Ma bucur sa va vad, zise Roberta. Vreau sa va arat ce pereche misto de pantofi mi-am facut singura cadou de ziua mea!

– Sunt superbi aproba Miruna

Elena nu apuca sa spuna nimic pentru ca ii suna telefonul.

-E sotul meu. Buna, Mihai.

Miruna rosi instantaneu rusinata, in timp ce in narile Robertei reveni pregnant parfumul care o ametise aseara.

-Da, dragul meu. Baietii sunt la antrenament. In maxim doua ore ajung si eu acasa. Te iubesc.

Am auzit eu, nu mai tin  minte pe unde, ca Marti sunt 3 ceasuri rele.Cine o fi inventat asta si de ce, habar n-am. Dar tot timpul m-am intrebat daca cele 3 ceasuri rele sunt cele de dimineata. Ca daca incepi prost de dimineata, s-a cam dus naibii toata ziua.

La mine nici nu se pune problema de asa ceva. Zilele mele de Marti sunt misto. Tare misto. Marti dimineata al meu barbat pleaca devreme de acasa si eu raman sa ma ocup de copii.Cum nu se poate mai misto.

Alarma de incendiu, pardon ceasul, suna la 6.30 pentru mine. Maria si Tudor nu o aud. Pentru ca e Marti. Daca era Sambata sau Duminica s-ar fi trezit amandoi la 6.00 si ar fi navalit la mine in camera sa ma intrebe daca dorm.Cum adica dorm?! Ca lor le e foame! Si deja e ziua afara. Dar fiindca e doar Marti se intorc amandoi pe partea cealalta si mai trag un pui de somn. Eu nu sunt la fel de norocoasa. Cobor din pat cat pot eu de silentios sa nu-l  trezesc pe Praslea care doarme iepureste.

Ma duc la bucatarie sa fac cafeaua si laptele. Din ghiuveta ma saluta prietenos muntele de vase de la cina. Daca sunt norocoasa si ma misc repede, apuc sa spal vasele , sa fac laptele si sa iau si o gura de cafea inainte ca Vladut sa ma strige dragastos din capul scarilor  „ta-ta!”( v-am zis eu ca ma iubeste!). Daca nu, ghinion. Vasele de la cina de ieri se vor intalni cu vasele de la cina de azi. Nu cred ca se vor certa.

In timp ce cu o mana il tin pe Vladut in brate si cu o mana mai beau cate o gura de cafea, cu cealalta mana incerc sa pregatesc micul dejun pentru Maria si Tudor. Ups, stai ca  nu am trei maini. Bai, habar n-am cum fac, dar pana la urma imi iese.Asta-i important. Cred ca de la cafea mi se trage 🙂  Reusesc apoi sa il pun pe Praslea pe covor si merg sa ii trezesc pe cei doi zmei. Care mai voooorrrr sa dooooarmaaaa! Ca sunt obositi….A naibi oboseala, numai in timpul saptamanii ii apuca. Cu gandul la weekend-urile mele matinale trag fara urma de remuscare pilotele la o parte de pe ei.

Smiorcaieli si imbufnari de partea lor. Zeci de decibeli de partea mea. Pana la urma cei doi ajung in baie. Dupa vreo 10 min doar unul dintre ei ajunge la bucatarie. Celalalt viseaza in baie. De obicei Tudor. Cativa decibeli si ajunge si el la masa.

In momentul asta Vladut a reusit deja sa aprinda televizorul si taraie de colo colo cateva jucarii plimbandu-se binenteles cu picioarele goale pe gresie. Sincer as manca si eu ceva, dar fix atunci Maria ma anunta senina ” mami, Vlad pute!” Ma uit la el si evaluez rapid situatia. Pantalonii de pijama ii cam atarna si intradevar in jurul lui nu miroase prea bine. Rezolv si acest aspect esential al vietii de mamica.

Si uite asa ajungem si la partea cea mai frumoasa a diminetii, imbracatul. Maria si Tudor se imbraca singuri, Vlad inca nu. La care credeti ca e cel mai simplu? Intrebarea era retorica….

Praslea, cum se vede in pielea goala cum incepe sa alerge prin camera. Se urca pe pat, topaie, se da jos pe cealalta parte, face cucu bau cu mine. Cu abilitate il prind de un picior si incerc sa ii indes body-ul pe cap. Asta micu, capos din fire, se suceste , si invarte si scapa . O ia din nou la goana in pielea goala pe gresie. Da nici eu nu ma las. Ma prefac ca il urmaresc in jurul masutei lui de joaca. Il las sa faca 2 ture si apoi schimb brusc directia si ajung fix in fata lui. Deh, sunt mai mare si mai vicleana. Cu chiu cu vai il imbrac si il las sa alerge iar prin casa.

Maria, draga de ea se imbraca singurica si chiar se descurca foarte bine. Dar nu poate pleca din casa pana nu ii prind parul in 2 codite cu moatele lui preferate.In timp ce o pieptan pe ea arunc un ochi si la Tudor sa vad in ce stadiu e. E ok. Isi incheie primul nasture la camasa. Termin sa ii prind fetei toate cele 4 clamite cu Hello Kitty .Tudor e fix la acelasi nasture. De fapt l-a abandonat si impusca un adversar imaginar  ascuns dupa perdea. „hai mai repede ca intarziem”.

Maria e gata prima si asteapta rabdatoare la usa . Vlad a dat drumul la muzica si danseaza fericit. Eu pregatesc pachetelele.

Tudor e la al doilea nasture la camasa. Mai dau drumu la cativa decibeli.Tudor isi pune vesta peste camasa ramasa neincheiata.

Maria isi aminteste ca trebuia sa isi mai puna in ghiozdan un caiet. Se intoarce. Tudor isi pune geaca si caciula si da sa iasa pe usa in sosete. Vlad s-a bagat sub masa si molfaie la o coaja de paine cazuta pe jos cine stie de cand. Eu sunt in pijamale si nepieptanata. In punctul asta sunt foarte zen. Nimic nu imi poate zdruncina calmul.

Ii las in plata Domnului si ma duc si eu sa ma imbrac.

Apoi reusim si noi sa iesim pe usa si sa urcam in masina. Vlad miorlaie ca nu vrea legat in scaun. Maria si Tudor se ciondanesc care sa stea in stanga si care in dreapta. Eu sunt zen. Maria vrea sa imi incep ziua bine si incepe sa cante un cantecel. Tudor da drumu la melodia lui preferata pe youtube. Vlad urla de-a binelea. Pe pod se circula bara la bara. Eu sunt calma.

Cu ajutorul lui Dumnezeu ajungem la scoala. Ne pupam si ne imbratisam. Apoi ajung si la cresa. Vlad imi spune „pa!” si imi trimite un pupic cu mana.

Eu imi fac o cruce mare si ma bucur ca am reusit sa ii las pe toti la treburile lor.Hai sa muncesc si eu acum! Daca ziua mea a inceput asa de bine, cum sa nu am eu spor?!

Destul

Ce faci cand nu mai poti? Cand simti ca nu mai poti respira, ca te sufoci incet si sigur cu fiecare gura de aer pe care o tragi. Si nu intelegi de unde a aparut gheara care te apasa in piept.Ce faci?

Te macini si te framanti si efectiv nu vezi nici o cale de iesire.Si ai striga dar gura ti-e inclestata. Si ai cere ajutorul dar nu te aude nimeni.

Cand stii ca ai ajuns la capat? La capatul puterii, al rabdarii? Momentul ala cand o simpla picatura face sa se reverse tot paharul.

Cand stii ca efectiv nu mai poti continua asa? Cand ai schimba ceva, dar nu stii ce. Cand stii ce, dar nu ai puterea sa o faci.

Cand stii ca destul e destul?

Raspunsul e simplu. Cand nu mai ai regrete. Cand poti sa mergi inainte fara sa te mai uiti in urma.